O nouă lovitură economică a Ungariei: aeroportul din Budapesta a devenit poarta de intrare în Europa a giganților din China

Aeroportul din Budapesta a devenit aeroportul cu cea mai dinamică dezvoltare din regiunea Europei Centrale și de Est în domeniul transportului aerian de marfă, a declarat József Kossuth, directorul de cargo al Aeroportului din Budapesta pentru publicația maghiară Növekedés.hu. El a subliniat că locația excelentă a Ungariei o face atractivă pentru companiile aeriene chineze.

“Este relativ ușor să convingi o companie aeriană chineză să nu zboare două ore până la Amsterdam doar pentru ca mărfurile sale să fie trimise înapoi în Europa Centrală, ci să folosească în schimb aeroportul din Budapesta”, a explicat el.

Desigur, acest lucru necesită mai mulți ani de negocieri și o muncă de fond serioasă, iar dezvoltarea unui aeroport cargo este o sarcină extrem de dificilă în sine, a adăugat József Kossuth.

“De exemplu, compania chineză Alibaba, una dintre cele mai mari platforme de vânzări online din lume, a ales aeroportul din Budapesta ca sediu pentru Europa Centrală și de Est”, transmite oficialul maghiar.

Partenerul lor este o companie de logistică ungaro-chineză, care a oferit contextul logistic necesar, operațiunile rutiere, transportul vamal digital și distribuția pentru a satisface așteptările ridicate ale companiei globale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *