O româncă a învins Irlanda la Curtea Europeană de Justiție. Ce drepturi a obținut în instanță
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene spune că Irlanda a greşit atunci când a refuzat să acorde indemnizaţie de invaliditate unei românce.
Autorităţile irlandeze au greşit atunci când au refuzat o cerere pentru acordarea de indemnizaţie de invaliditate formulată de o femeie din România care s-a mutat în Irlanda pentru a fi împreună cu fiica sa, pe motiv că astfel ar pune o povară nerezonabilă asupra sistemului de asistenţă socială, a apreciat joi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Potrivit opiniei avocatului general Tamara Capeta, mama unui muncitor mobil din UE poate solicita indemnizaţie de invaliditate conform legislaţiei UE fără a fi pus sub semnul întrebării dreptul ei de rezidenţă într-un stat membru.
“Principiul tratamentului egal nu permite ca o astfel de rudă să fie considerată o povară nerezonabilă asupra sistemului de asistenţă socială a ţării de rezidenţă”, spune avocatul general Tamara Capeta.
Solicitantul, identificată drept GV, este un cetăţean român şi mama lui AC, cetăţean român care îşi are reşedinţa şi munceşte în Irlanda. De asemenea, AC este cetăţean irlandez naturalizat. GV s-a alăturat fiicei sale din Irlanda în anul 2017, unde trăieşte în mod legal de atunci. În ultimii 15 ani GV a fost dependentă financiar de fiica sa însă în 2017 artrita de care suferea s-a agravat şi a solicitat indemnizaţie de invaliditate, potrivit legislaţiei irlandeze.
Solicitarea ei iniţială a fost respinsă în luna februarie 2018 iar contestaţia a fost respinsă 12 luni mai târziu pe motiv că GV nu avea dreptul de rezidenţă în Irlanda. Avocaţii din cadrul Ministerului irlandez pentru Protecţie Socială au susţinut că dependenţa GV de fiica ei nu ar mai exista dacă ar primi indemnizaţie de invaliditate, pe care se baza dreptul ei de rezidenţă în Irlanda.
Cu toate acestea, avocatul general Tamara Capeta a apreciat că CJUE ar trebui să adopte o noţiune mai largă a conceptului de dependenţă, ceea ce înseamnă că GV poate îndeplini cerinţele de dependenţă, pe care se bazează dreptul ei de rezidenţă în Irlanda, chiar dacă nu mai are nevoie de sprijinul financiar al fiicei sale.
“Din acest motiv, acordarea de sprijin financiar de către un stat membru nu pune capăt dependenţei de persoana de sprijin”, subliniază avocatul general.
Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.