OMD Mamaia – Constanţa anunţă, după şedinţa AGA, că îşi încheie colaborarea cu agenţia de creaţie care a propus pentru noua identitate de brand a staţiunii un logo cumpărat de pe internet. OMD vrea concurs naţional de soluţii
Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Mamaia – Constanţa a anunţat, după şedinţa AGA, că îşi încheie colaborarea cu agenţia de creaţie care a propus pentru noua identitate de brand a staţiunii un logo cumpărat de pe internet şi că doreşte un concurs naţional de soluţii în procesul de branding al staţiunii Mamaia.
OMD a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că a hotărât să îşi încheie colaborarea cu agenţia de creaţie grafică, Blue Sky Advertising SRL şi a precizat că această decizie a fost luată în unanimitate de către membrii prezenţi la Adunarea Generală a Acţionarilor, de luni.
“Decizia conducerii OMD de a pune capăt colaborării cu Blue Sky Advertising SRL vine ca urmare a prejudiciului de imagine suferit de staţiune, în ultimele zile. Lansarea campaniei de promovare a fost grav afectată de asocierea brandului Mamaia cu elemente grafice care nu reprezintă esenţa acestuia. Odată cu rezilierea contractului, elementele de branding propuse de agenţie, logo, slogan, manual de identitate vizuală, nu vor mai fi folosite de OMD. În condiţiile în care drepturile de proprietate intelectuală nu vor fi transferate, în cadrul contractului nu va fi efectuată nicio plată”, se arată în comunicat.
OMD a menţionat că doreşte să organizeze un concurs naţional de soluţii pentru realizarea unui brand care să reflecte corect identitatea staţiunii Mamaia.
“Având în vedere interesul crescut în legătură cu acest subiect atât din partea publicului larg, cât şi din partea specialiştilor din industrie, OMD va organiza, în perioada următoare, un concurs naţional de soluţii, pentru crearea unui brand nivelul standardelor internaţionale actuale, care să reflecte corect identitatea staţiunii Mamaia. Un juriu de specialitate, selectat la nivel naţional, va evalua propunerile tuturor agenţiilor şi artiştilor grafici, care vor alege să se înscrie în competiţie. Pentru a încuraja o participare cât mai largă, OMD îşi anunţă şi intenţia de a oferi premii pentru propunerile selectate.
Detaliile cu privire la condiţiile de participare vor fi oferite în perioada următoare, însă, pentru obţinerea celui mai bun rezultat, concursul se va întinde pe o perioadă de timp care să permită artiştilor grafici dezvoltarea de creaţii unice, în baza brief-ului oferit. Propunerea selectată în urma concursului va servi ca fundament al strategiei de marketing şi va susţine eforturile de promovare a staţiunii, pe parcursul următorilor ani”, a mai anunţat OMD Mamaia – Constanţa.