OMD Mamaia Constanța anunță un final de vară extraordinar: „Stațiunea a redevenit un spațiu unde arta, istoria și turismul se îmbină în mod armonios”

Mamaia, perla litoralului românesc, va retrăi strălucirea zilelor sale de glorie. După o pauză de 11 ani, Festivalul de muzică ușoară Mamaia se întoarce pentru a celebra o ediție jubiliară, cea de-a 60-a.

Cele mai cunoscute șlagăre ale muzicii ușoare românești vor răsuna în trei seri de spectacol absolut, printr-un repertoriu vast, care înglobează istoria ultimilor 60 de ani ai stațiunii.

Alături de stelele muzicii ușoare românești, Festivalul va aduce pe legendara sa scenă și cele mai promițătoare voci ale noii generații, o simbioză perfectă între trecut și prezent.

„Este vital pentru Mamaia, stațiunea cu cea mai bogată istorie de pe litoralul românesc, să își păstreze reperele culturale. Festivalul de Muzică Ușoară este mai mult decât un eveniment muzical, este o parte din spiritul și eleganța stațiunii. Ne bucurăm nespus de această nouă pagină a poveștii sale fascinante și suntem determinați să asigurăm continuitatea acestui eveniment în fiecare an, de acum înainte.”, spune George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

Prin aducerea acestui eveniment în actualitate, stațiunea redevine, pe lângă cea mai căutată destinație de vacanță din România, și un spațiu unde arta, istoria și turismul se îmbină în mod armonios.

Organizatorii și susținătorii promit că, începând cu anul viitor, festivalul va ocupa un loc permanent în agenda evenimentelor din Mamaia, reafirmându-se ca principalul punct de atracție pe litoral, în ultimele zile ale verii calendaristice.

Astfel, cea mai emblematică manifestare artistică românească va redeveni reperul cultural central al stațiunii atât pentru turiști, cât și pentru constănțeni, indiferent de vârstă sau generație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *