Operațiune de salvare: Navă tip cargo cu opt oameni la bord, în pericol de scufundare în Marea Neagră

O navă tip cargo se află în pericol de scufundare în rada exterioară a Portului Constanţa, iar două ambarcaţiuni ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au plecat în zonă pentru a acorda asistenţă.

ARSVOM a transmis că vasul este tractat de o altă navă către ţărm şi asistat de două ambarcaţiuni ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Potrivit ARSVOM, nava este fără curent electric, iar echipajul a fost nevoit să renunţe la ancoră, după încercări eşuate de recuperare a acesteia din apă.

“Au renunţat la ancoră, nava este remorcată de o navă de la Black Sea şi asistată de navele ARSVOM SAR Phoenix şi Brizo”, a transmis ARSVOM.

Nava transportă grâu, iar la bord se află opt persoane.

ARSVOM a anunţat că în jurul orei 15.00 nava SAR Phoenix aparţinând Agentiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a plecat spre rada exterioară a Portului Constanţa pentru a acorda asistenţă unei nave tip general cargo aflate în pericol de scufundare.

“Nava JETMAX 2, sub pavilion Vanuatu, prezintă înclinare babord 15° şi pană de curent. Sub alerta MRCC, în zonă a ajuns şi remorcherul Brizo, aparţinând ARSVOM, care de asemenea stă în asistenţă, aşteptând noi indicaţii”, a precizat ARSVOM.

Operaţiunea este în desfăşurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *