ExterneHOT

Orașul european care se află în două țări: „Granița este de la ușă la fereastră”

Orașul european Baarle-Hertog se află în două țări. Sunt localnici care au sufrageria în Olanda și dormitorul în Belgia. Asta în condițiile în care linia de frontieră trece prin mai multe clădiri private, dar și publice.

Cum se descurcă locuitorii de aici și în ce țară trăiesc, de fapt? Julien Leemans locuiește în Baarle-Hertog și recunoaște că nu e așa complicat. Cum e viața aici? Bărbatul a vorbit amuzat despre acest subiect.

El spune că în momentul în care merge la baie, e nevoit să traverseze granița. „De fiecare dată când mă duc la toaletă trebuie să traversez granița. Din fericire nu există control vamal”, a povestit bărbatul.

Bărbatul a povestit cum arată „în interior” orașul european care se află în două țări. Potrivit acestuia, granița trece pe la primăria orașului, dar și pe la secția de poliție. Iar aici, belgienii și olandezii lucrează împreună.

Mai mult de atât, se pare că granița este de la ușă la fereastră, povestește localnicul. Iar dacă este vorba depsre un eveniment, precum o nuntă, atunci mirele, mireasa, dar și martorii trebuie să stea pe partea belgiană.

„În țara aceasta, granița este de la ușă la fereastră, pe o parte este Belgia, pe cealaltă parte Olanda. Dacă se oficiază o nuntă, mirele și mireasa, dar și martorii de cununie trenuie să stea pe partea belgiană”, a mai spus localnicul.

Cum a luat însă naștere acest oraș european? S-a întâmplat de mult, în momentul în care ducele Henric a dat terenul din Baarle lordului Breda în arendă. La acea vreme, lordul Breda se pare că ar fi primit doar o parte din teren.

„Anul 1298 este foarte important pentru noi pentru că atunci ducele Henric a dat terenul din Baarle lordului Breda în arendă, dar lordul Breda nu a primit decât terenul care nu era cultivat. Parcelele cultivate au fost păstrate de ducele Henric pentru el”, a mai povestit sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *