Papa oferă clarificări în privinţa păcatului homosexualiăţii. Ce este considerat moral de învăţătura catolică

Papa Francisc a clarificat un subiect sensibil: păcatul homosexualităţii. Învăţătura morală oficială catolică prevede că orice act sexual în afara căsătoriei este păcat. Francisc a îndemnat clericii să fie mai înţelegători cu cei din comunitatea LGBTQ.

Papa Francisc şi-a clarificat comentariile recente despre homosexualitate şi păcat. Suveranul Pontif a precizat că se referea doar la învăţătura morală oficială catolică, în care orice act sexual în afara căsătoriei este un păcat.

Chiar dacă morala este aplicată de unii preoţi în litera tiparului, Francisc a ţinut să amintească că dogma creştină nu este rigidă şi poate fi supusă unor derogări în funcţie de circumstanţe.

Nu este prima dată când papa abordează acest subiect controversat. Francisc militează activ pentru decriminalizarea homosexualităţii în ochii clericilor şi a enoriaşilor, care au tendinţa să judece nefondat anumite persoane ţinând cont de acest aspect.

“Bine, dar mai întâi să facem distincţia între un păcat şi o crimă. Este, de asemenea, un păcat să nu fii milostiv cu aproapele tău”, a declarat Papa Francisc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *