Patruzeci de operatori economici din Centrul Vechi verificaţi de ANPC. Amenzi de 177.000 de lei. 14 decizii de oprire temporară a activităţii
„În ultima zi a lunii martie, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat o serie de acţiuni de control la operatorii economici care activează în domeniul alimentaţiei publice, hotelier, precum şi magazine din cea mai cunoscută zonă a Capitalei – Centrul Vechi. Astfel, 40 de locaţii au fost verificate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov”, anunţă, sâmbătă, ANPC, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, până la ora transmiterii acestei ştiri, comisarii au aplicat 18 amenzi contravenţionale, în cuantum de 177.000 lei, 6 avertismente şi au dispus opritea definitivă de comercializare a unor produse neconforme, în valoare totala de circa 19.000 lei.
De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 14 operatori economici.
ANPC a precizat că, între abaterile constatate au fost: folosirea unor spaţii de depozitare improprii, cu pereţi cu infiltratii şi mucegai; existenţa insectelor (muşte, gândaci) în blocul alimentar; utilizarea unor ustensile de bucătărie depreciate şi a bureţilor de sârmă, pentru vase; prefierberea pastelor înaintea folosirii şi depozitarea lor în agregate frigorifice; exstenţa pavimentului neigienizat, a pereţiilor neigenizati cu plăci de faianţa sparte/fisurate, a tavanului cu vopsea exfoliată.
În urma controlului s-a mai constatat: utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulări de gheaţă, cu vopsea exfoliată, zone extinse de rugină, chedere depreciate, rupte; folosirea unor echipamente de gătire neigienizate, cu depuneri de grăsime arsă; utilizarea unor recipiente de gătire cu zone de arsură şi uzate; nerespectarea condiţiilor de temperatură indicate de producător; depozitarea produselor direct pe paviment; comercializarea unor parfumuri care conţineau substanţe interzise în lista de ingrediente, respectiv Butylphenyl methylpropional, dar şi alte nereguli.
