Peste 40 de milioane de țigarete de contrabandă, confiscate în primele șase luni
Peste 40 de milioane de țigări de contrabandă au fost confiscate de autoritățile române în prima jumătate a acestui an, cu o valoare pe piața neagră de peste 40 de milioane de lei, arată BAT. Concomitent, potrivit datelor Novel Research, piața neagră a țigaretelor a crescut la peste 10%, cel mai mare nivel înregistrat în ultimii trei ani.
În primele șase luni ale acestui an, autoritățile din România au confiscat o cantitate de peste 40 de milioane de țigări de contrabandă, cea mai mare parte (75%) fiind înregistrată în zona de sud a țării. Potrivit datelor platformei www.stopcontrabanda.ro, care centralizează în timp real capturile de țigări de contrabandă, valoarea mărfii se ridică la peste 40 de milioane de lei.
Concomitent, potrivit unui studiu al companiei Novel, s-a înregistrat, în luna mai, un nivel crescut al pieței negre a țigărilor de până la 10,4% din consumul total, față de 9,8%, la sfârșitul lunii martie.
„Acesta este cel mai ridicat nivel al contrabandei din ianuarie 2020, ceea ce relevă dinamica intensă a acestui fenomen în specularea condițiilor de instabilitate geopolitică și, implicit, nevoia continuă de intensificare a eforturilor de combatere a contrabandei. Un nivel scăzut al traficului ilicit cu țigarete înseamnă implicit și venituri mai mari la bugetul de stat”, arată BAT.
„Pentru prima dată în ultimii 3 ani nivelul contrabandei cu țigări a depășit pragul de 10% din totalul pieței, iar acesta este un semnal serios de alarmă privind nevoia de intensificare a eforturilor de monitorizare a traficului ilicit la granițele țării. În acest context, salutăm anunțul Ministerului de Finanțe privind operaționalizarea sistemelor de scanare fixe și mobile în puncte de trecere a frontierei și asumarea ca până la sfârșitul anului în vămile din România să funcționeze deja 9 astfel de dispozitive.
Creșterea nivelului consumului de produse de pe piața neagră se traduce atât în pierderi majore pentru bugetul statului, cât și într-un pericol real la adresa siguranței consumatorilor. De aceea, măsurile de combatere a fenomenului traficului ilicit la frontierele țării trebuie completate de un cadru fiscal stabil, corelat cu puterea de cumpărare a consumatorilor și capabil să asigure predictibilitatea fiscală necesară combaterii contrabandei, care afectează direct consumatorii români, bugetul de stat, dar și companiile plătitoare de taxe și angajații acestora”, a declarat Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.
Datele Nanny State Index 2023 arată că în România se aplică taxele cele mai mari pentru produsele din tutun, raportat la venituri și la puterea de cumpărare a populației, în timp ce alte țări cum ar fi Germania, Austria sau Luxemburg, se aplică taxe la cele mai mici niveluri.
Autoritățile române au confiscat în zona de sud a țării cele mai mari capturi de țigări de contrabandă din totalul confiscărilor care au avut loc până în luna iulie, respectiv 75%, în condițiile prețurilor semnificativ mai scăzute la țigări în țările aflate la sud de granița României.
Astfel, în prima parte a acestui an, autoritățile au reținut 9,9 milioane de țigări de contrabandă în județul Teleorman, în județul Dolj 7,2 milioane și în județul Giurgiu 5,3 milioane de țigări. La începutul lunii iulie, și în județul Caraș Severin au fost capturate peste 5 milioane de țigări de contrabandă.
„România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la trei ori mai mic, iar fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă”, potrivit BAT.