Pompierii eleni au reuşit să controleze incendiul major de pe insula Creta
Pompierii din Grecia au reuşit să controleze un incendiu major de vegetaţie care s-a declanşat pe insula Creta, a raportat joi presa elenă, citată de DPA.
Incendiul ameninţa să se deplaseze din munţii aflaţi în centrul insulei Creta, la sud de oraşul-port Rethymno, spre satul Tymbaki, unde sunt cazaţi mii de turişti.
Ajutaţi de elicoptere şi avioane care au transportat cantităţi mari de apă, pompierii greci au reuşit să izoleze şi să ţină incendiul sub control.
„Există numeroase incendii mai mici pe care le eliminăm cu ajutorul unităţilor prezente la sol şi al celor aeriene”, a anunţat Bridaga de Pompieri la radiodifuziunea elenă.
Un purtător de cuvânt al Autorităţii de Protecţie Civilă din Grecia a declarat pentru posturile de televiziune că nicio persoană nu a fost rănită.
Două sate din regiunea muntoasă Amari au trebuit să fie evacuate temporar. Sute de măslini au fost distruşi, a adăugat el.
Autorităţile elene au avertizat că riscul de incendii rămâne la un nivel ridicat din cauza vânturilor puternice din sudul Greciei.