Primele imagini din centrul de unde sunt supravegheate exporturile de cereale ucrainene. Militarii ruși și ucraineni, la aceeași masă

Centrul de coordonare comun însărcinat cu controlul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost inaugurat miercuri la Istanbul, conform acordurilor semnate pe 22 iulie, transmite AFP.

În virtutea acestor acorduri, valabile timp de 120 de zile între Rusia, Ucraina, Turcia şi Naţiunile Unite, CCC va fi însărcinat cu efectuarea de inspecţii de nave la plecare şi la sosirea la Istanbul, în scopul garantării faptului că ele nu transportă altceva în afară de cereale.

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, cu Turcia şi ONU, acorduri privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, blocate din cauza conflictului armat între cele două ţări.

În cele 120 de zile de valabilitate a acordurilor pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone de cereale din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Viceministrul de externe rus Andrei Rudenko nu a exclus miercuri un eşec în cazul acordului mediat de Turcia privind deblocarea exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră în cazul în care obstacolele din calea exporturilor agricole ale Rusiei nu sunt înlăturate cu promptitudine.

Un eşec al “acordului privind cerealele” nu poate fi exclus, dar partea rusă speră că acest lucru nu se va întâmpla, iar toţi partenerii îşi vor respecta pe deplin obligaţiile, a spus viceministrul rus.

Interfax îl citează pe înaltul diplomat rus afirmând că transporturile de cereale din Ucraina vor începe în curând şi că speră că acordul privind cerealele ucrainene se va menţine.

“Sperăm întotdeauna în ceea ce este mai bine şi aşteptăm ca partenerii noştri să pună în aplicare ambele componente ale acestui ‘acord privind cerealele’ care vizează reluarea exportului de cereale ale Ucrainei şi ridicarea restricţiilor la exportul de cereale ruseşti în general”, a afirmat Rudenko într-o conferinţă de presă la Moscova, întrebat dacă întârzierea punerii în aplicare a condiţiilor pentru cerealele ruseşti ar putea duce la eşuarea acordului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *