Recordul absolut stabilit de un sucevean
Prefectul județului Suceava s-a declarat îngrijorat de promovabilitatea dezastruoasă înregistrată anul trecut la examenul pentru obținerea permisului de conducere.
Un candidat a stabilit un record negativ absolut după ce a picat de 53 de ori proba teoretică a examenului, iar de alte două ori, când ajuns să dea totuși proba practică, nu a reușit să treacă de aceasta.
„Încercăm să venim în sprijinul școlilor de șoferi și să insistăm asupra importanței ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoștințe solide atât practice cât și teoretice.
Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori”, a declarat Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava.
Prefectul a tras un semnal de alarmă asupra faptului că mulți candidați vin la examenul pentru permis complet nepregătiți, obținând la proba teoretică între un punct și trei puncte, în vreme ce alții se înscriu, dar nu se prezintă în mod repetat.
„Cred că în perioada următoare ne vom face timp și vom merge în teren, la școlile de șoferi, pentru a vedea cum se poate îmbunătăți și care sunt problemele cu care se confruntă dumnealor, astfel încât să creștem nivelul calitativ.
Cu toții ne dorim participanți la trafic care au cunoștințe temeinice. Am fost surprins că multe sunt persoane tinere, care nu pot invoca lipsa de cunoștințe pe partea digitală”, a mai declarat reprezentantul guvernului în teritoriu.