România dă un ultimatum ferm. Tîlvăr: Partea franceză semnează contractul corvetelor în aceste zile sau va fi solicitat următorul clasat

Ministrul Apărării Naționale (MApN) a vorbit azi despre contractul “Corveta multifuncțională”. Angel Tîlvăr a confirmat că MApN așteaptă un răspuns din partea gigantului francez Naval Group până la finalul acestei săptămâni.

În vara acestui an se vor împlini exact patru ani de când Ministerul Apărării Naționale a declarat Asocierea dintre gigantul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa drept câștigătoare a licitaţiei pentru programul “Corveta multifuncțională”.

În baza programului ar fi trebuit construite patru corvete din clasa Gowind 2500 care ar fi trebuit să ajungă în dotarea Forțelor Navale Române.

Întârzierile au fost cauzate de neînțelegeri financiare. În fapt, acest lucru a fost confirmat și de oficiali francezi. E vorba de neînțelegeri financiare în cadrul Asocierii, între Naval Group și Șantierul Naval Constanța.

De-a lungul anului trecut Ministerul Apărării a prelungit de mai multe ori termenul în care a solicitat Asocierii dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța să semneze contractul.

Azi, după audierile din Parlament, ministrul Angel Tîlvăr a fost întrebat ce se întâmplă cu contractul “Corveta multifuncțională”.

Într-o declarație extrem de interesantă, ministrul a precizat că partea franceză are timp până la finalul acestei săptămâni să semneze acordul. În caz contrar “va fi solicitat următorul”.

“La sfârșitul acestei săptămâni așteptăm răspunsul de la partea franceză după care va fi solicitat următorul (n.a. – următorul clasat în licitație). În funcție de decizia care se va lua (n.a. dacă Asocierea va semna acordul) vom știi ce avem de făcut în continuare”, a precizat ministrul Angel Tîlvăr.

Întrebat dacă crede că partea franceză va semna contractul, acesta a precizat: “Nu pot eu să mă substitui părții franceze, noi știm ce avem de făcut din punct de vedere legal în România”.

“Este un contract din 2019 care poate să își găsească o finalitate într-un sens sau altul în curând”, a conchis Angel Tîlvăr, ministrul Apărării.

Trebuie subliniat faptul că recent România și-a anunțat decizia de a achiziționa submarine franceze de tip Scorpene produse tot de Naval Group.

Următorii clasați sunt olandezii de la Damen. Oferta pentru România sunt corvete Sigma 10514 cu armament american. Pe locul trei s-au clasat italienii de la Fincantieri.

Olandezii au anunțat anul trecut că își mențin oferta și au plusat, precizând că în contextul războiului declanșat de Rusia în Marea Neagră pot recupera timpul pierdut, corvetele putând fi construite concomitent la șantierele românești de la Galați și Mangalia, deținute de Damen.

La Șantierul Naval Galați, deținut de către cei de la Damen, compania a construit până în prezent peste 30 de nave militare pentru 13 forțe navale din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *