România devine marea vulnerabilitate a NATO: problema gravă de care s-au lovit liderii mondiali

Liderii NATO s-au întâlnit la summit-ul de la Vilnius, acolo unde au luat o serie de măsuri cruciale pentru viitorul Alianței. În teorie, planul este unul fără cusur, dar în practică, liderii NATO s-au lovit de problema numită România.

Țara noastră are o poziție strategică, iar liderii NATO vor să trimită în România bună parte din Forța de Reacție a Alianței, care înseamnă peste 500.000 de soldați, care însă vin la pachet cu armament greu.

Aici este și problema de care s-au lovit liderii NATO: infrastructura precară din România. Primii care s-au lovit de această problemă au fost francezii.

Franța este națiune-cadru pentru Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România. Astfel, francezii au trimis în România blindate și tancuri Leclerc. Doar tancurile, împreună cu mașinile pe care sunt încărcate cântăresc peste 100 de tone.

Armanentul francezilor a făcut 16 ore traversând 5 țări, în timp ce doar pe teritoriul României au făcut aproximativ alte 16 ore. Din cauza infrastructurii feroviare învechite, trenurile merg în România cu restricții de viteză, ceea ce încetinește mult operațiunea NATO.

De aproape 3 ani de zile, România și-a asumat că va repara podul care duce spre baza militară de la Cincu. Podul este într-o stare deplorabilă și nu se lucrează deloc la el.

Analistul militar Aurel Cazacu a explicat că o infrastructură deficitară va genera mari probleme pentru NATO și se întreabă cum vor rezista, de exemplu, podurile din România la trecerea armamentului greu, în condițiile în care avem pod care s-a prăbușit din cauza unui camion.

“Deci, NATO este gata să intervină la nevoie cu 500.000 de militari, o forță imensă. Sunt convins că planurile de intervenții sunt și făcute, dar nu știu cum se vor respecta și graficele unei eventuale desfășurări de trupe la noi. Și, subliniez, timpul de intervenție este crucial în caz de forță majoră. Deci, avem o Forță de Reacție apreciabilă, dar cum o aduci aici pentru că oamenii ăștia vor veni cu blindate și tancuri, iar calea noastră ferată nu permite viteze decente pentru asemenea încărcături grele? Să nu uitam totuși că avem tancuri de 80 de tone și blindate de 40 de tone. Garniturile Aliate vor fi obligate să se târască, ca să spun așa, pentru a nu deraia”, spune analistul.

“La transportul rutier stăm puțin mai bine pe marile axe, dar și aici există probleme care sunt obligatoriu de rezolvat. Cum credeți că va rezista la trecerea unui blindat greu sau a unui tanc un pod care am văzut cum se face praf când este traversat de un camion sau este lovit de o viitură medie? Nu rezistă, vă spun cu siguranță. Și avem mii sau zeci de mii de astfel de poduri pe drumurile județene, de exemplu, și nu știi când trebuie să le traversezi pentru că în direcția respectivă este inamicul. Repet, nu vorbesc de niște podețe, ci de poduri peste Argeș sau Olt care nu pot fi accesate de blindate grele sau tancuri pentru că se fac praf”, precizează expertul militar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *