România, încotro? Mai puțin de jumătate dintre elevii înscriși în clasa I în urmă cu 12 ani au reușit la Bacalaureat
Un procent de 42,3% dintre elevii înscrişi în clasa I acum 12 ani au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat anul acesta, potrivit unui comunicat al World Vision România transmis marţi.
În mediul rural, 27,7% au promovat Bacalaureatul dintre cei înscrişi în 2011 la şcoală. În plus, în mediul rural, 64,8% dintre elevii înscrişi au reuşit să promoveze, iar la nivel naţional rata de promovare a fost de 72,8%.
În schimb, 83% dintre elevii de la sate din programul “Vreau în clasa a 9-a”, derulat de World Vision România, au promovat Bacalaureatul. Mai mult decât atât, aproape unu din cinci elevi din programul derulat de organizaţie au luat note peste 9 şi 19 copii au luat nota zece la cel puţin una dintre probe. La nivel naţional, nouă copii din mediul rural au obţinut media 10, comparativ cu 45 de copii din mediul urban. În ultimii zece ani, peste opt din zece copii absolvenţi ai programului au promovat Bacalaureatul.
Cauzele abandonului şcolar şi ale rezultatelor scăzute la Bacalaureat în mediul rural, potrivit studiilor realizate de World Vision România, ţin de situaţia financiară a familiilor şi de calitatea mai slabă a educaţiei, cu precădere la sate: pentru 38% dintre familii, banii abia ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc; doi din zece părinţi nu-şi susţin copiii să continue studiile la liceu după clasa a VIII-a; 24% dintre adolescenţi nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorinţa de a lucra pentru “a fi pe banii lor”; mai mult de unu din trei adolescenţi lipseşte de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie; adolescenţii au puţine repere în comunităţile lor: patru din zece adulţi din mediul rural au luat Bacalaureatul; 16% dintre adolescenţi consideră că sunt defavorizaţi de profesorii de la clasă; cadrele didactice nu sunt suficient de pregătite: 52% vor mai mult acces la cursuri de perfecţionare; 41% dintre adolescenţi declară că întotdeauna găsesc plăcere în studiu.
World Vision România susţine elevii de la sate să continue studiile la liceu prin programul “Vreau în clasa a 9-a” cu burse lunare pentru acoperirea cheltuielilor de maximă necesitate (transport, cazare la cămin, rechizite, îmbrăcăminte etc.), programe de mentorat, activităţi de educaţie non-formală, consiliere în carieră, stagii de practică precum şi meditaţii la disciplinele de Bacalaureat.
În prezent, organizaţia susţine peste 1.000 de adolescenţi din mediul rural în programul “Vreau în clasa a 9-a”. Rata de reuşită a liceenilor din program care au dat Bacalaureatul anul acesta este de peste 83%. Mai mult, peste 80% dintre elevii absolvenţi îşi doresc să meargă la facultate.