România nu mai are nicio universitate în topul celor mai bune din lume, pentru prima dată în ultimii 6 ani
România nu mai are nicio universitate în topul celor 1.000 celor mai bune astfel de instituții din lume. Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca era singura reprezentantă a țării noastre în ultimii ani în topul făcut de Shanghai Ranking Consultancy, intitulat “Academic Ranking of World Universities” (ARWU).
Este pentru prima dată din 2017 când în clasament nu mai apare nicio universitate din România. În ultimii ani (2020, 2021, 2022), o singură astfel de instituție din România era în top – Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Studiul ia în calcul mai multe criterii, cu diferiți indicatori, în funcție de care se realizează clasamentul:
- numărul absolvenților și al angajaților universității care au obținut premii Nobel sau Fields (premiul internațional acordat pentru performanța în matematică);
- numărul articolelor științifice publicate în reviste de specialitate;
- numărul de cercetători citați în lucrări de specialitate care provin din aceste universități;
- performanța înregistrată “per capita”;
- calitatea educației.
Autorii clasamentului precizează că au fost luate în calcul 2.500 de universități din lume, însă a fost publicat topul primelor 1.000.
Începând cu 2017 și până în 2022, UBB a apărut constant în clasament, între locurile 800-900. În 2018 și 2019 și Universitatea din București (UB) a fost prezentă în top, în ultima parte a acestuia.
Topul cinci celor mai bune universități din lume este următorul, conform autorilor:
- Harvard
- Stanford University
- Massachusetts Institute of Technology (MIT)
- University of Cambridge
- University of California, Berkeley
China are 214 universități în clasamentul celor mai bune 1.000 universități din lume, apoi urmează Statele Unite ale Americii (SUA), cu 187. Pe locul trei se situează Marea Britanie, cu 64 de universități. Germania este pe locul patru (45 de universități) și pe locul cinci este Australia (34).
Și țări precum Italia (40), Spania (38) sau Franța (27 de universități) sunt prezente în top.