Românii din Italia cer să devină minoritate națională recunoscută oficial

Românii din Italia vor să devină minoritate națională recunoscută oficial în peninsulă. Unul dintre românii stabiliti în această țară, Claudiu Stănășel, vicepreședinte al Consiliului Local din Prato, vrea să demareze o inițiativă pentru modificarea legii italiene care conține “Regulamentul privind protecția minorităților lingvistico-istorice”. Dacă demersul reușește, comunitatea românilor din Italia ar putea deveni minoritate națională recunoscută.

Demersul lui Claudiu Stănășel vizează modificarea “unui act normativ din 1999 – legea 482 – care conține «Regulamentul privind protecția minorităților lingvistico-istorice». Prin modificarea acestei legi, românii ar putea deveni minoritate lingvistică recunoscută și protejată de Constituția Republicii Italiene, precum alte minorități între care: albaneză, catalană, greacă, slovenă, croată și franceză. Limba română este în ziua de azi a doua limba vorbită pe teritoriul peninsulei după cea italiană”, se arată într-un comunicat remis de vicepreședintele Consiliului Local din Prato.

Potrivit acestuia, în acest an va fi demarată pe tot teritoriul Italiei o campanie de “prin care vor fi explicate opiniei publice avantajele dobândirii acestui statut de către cea mai numeroasă comunitate de străini care locuiește în Italia”.

Italia finanțează anual cu sume între 5 și 10 milioane de euro proiectele dedicate minorităților lingvistico-istorice recunoscute. În 2022, guvernul italian a alocat 6 milioane de euro pentru aceste proiecte, se mai precizează în comunicat.

“Dacă vom realiza ceea ce ne-am propus, aceasta va însemna drepturi și beneficii extinse pentru cetățenii români din Italia și promovarea susținută a limbii și a culturii noastre naționale prin intermediul fondurilor puse la dispoziție e către statul Italian, după cum se întâmplă azi în ceea ce privește minoritățile lingvistice recunoscute. Asociațiile de români de pe teritoriul peninsulei ar putea avea acces direct la fondurile alocate de către Guvernul Italiei pentru a demara proiecte în folosul comunităților de români. Este esențial pentru noi ca români, să nu mai depindem doar de bugetul și de programele ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni!”, a transmis Claudiu Stănășel.

În momentul de față, în Italia trăiesc peste 1,2 milioane de români, aceștia reprezentând aproape un sfert din totalul rezidenților străini din această țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *