Rromii vor fi sprijiniți de stat să devină oameni de afaceri.

Fondul European de Investiţii a semnat un acord de garantare cu REDI Economic Development, care va pune la dispoziţie 4,65 milioane de euro pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare pentru antreprenorii din comunităţile de romi din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia de Nord.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, iniţiativa va avea un impact puternic asupra comunităţilor de romi, asigurând finanţare unui număr de peste 300 de întreprinderi mici şi crearea a cel puţin 1.000 de locuri de muncă.

Fondurile vor fi disponibile pentru microîntreprinderile active în comunităţile rome marginalizate, acestea putând contracta împrumuturi de până la 25.000 de euro.

Pe lângă sprijinul financiar, REDI le va oferi şi asistenţă tehnică antreprenorilor, cu scopul de a sprijini informarea acestor comunităţi de romi şi de a înţelege nevoile lor specifice de dezvoltare a întreprinderilor.

Acesta este primul instrument financiar al UE destinat în mod specific comunităţilor de romi, care va asigura oportunităţi de angajare favorabile incluziunii şi dezvoltarea de produse şi servicii financiare specifice pentru acest grup.

“UE este o uniune a egalităţii: aceasta promovează în mod activ incluziunea socială şi economică a persoanelor marginalizate din societăţile noastre. Al treilea principiu al Pilonului european al drepturilor sociale este dreptul la şanse egale, un element esenţial al unei economii sociale de piaţă. Programul EaSI finanţat de UE va contribui la abordarea discriminării care persistă în Uniunea Europeană şi le va permite antreprenorilor din comunităţile rome marginalizate să îşi îndeplinească ambiţiile în materie de afaceri”, a declarat comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *