Şaisprezece persoane, între care foştii şefi din Jandarmerie Laurenţiu Cazan, Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile, trimise în judecată în Dosarul 10 August

Procurorii miilitari au trimis în judecată 16 ofițeri, subofițeri și persoane din conducerea Jandarmeriei în “dosarul 10 august”, în rechizitoriu spunându-se că în noaptea zilei de 10 august 2018, la mitingul de protest care a avut loc în Piața Victoriei, comandantul acțiunii jandarmilor, Laurențiu Valentin Cazan, alături de coordonatorii Gheorghe Cucoș și Ionuț Sindile au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în fața Guvernului (aproximativ 30.000 persoane), care s-a soldat cu rănirea a 433 de persoane.

Procurorii Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați, cercetați în stare de libertate:

  • inculpatul col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;
  • inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real;
  • inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. şef (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

Din probatoriul administrat de procurori a rezultat următoarea situație de fapt:

În data de 10 august 2018, la ora 23.11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piața Victoriei din municipiul București, col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, în calitate de comandant al acțiunii, precum și inculpații CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, și SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenție pe care ulterior au și condus-o. Faptele inculpaților au avut drept consecințe îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților prezenți în Piața Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și provocarea de suferințe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO.

Astfel, s-a reținut că jandarmii au acționat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor.

În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână.

În ceea ce-l privește pe inculpatul col. CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei.

Până la data de 01.08.2023, dintre persoanele vătămate, 312 s-au constituit părți civile în cauză. Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Militar București.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *