Sanna Marin și-a dat demisia din funcția de prim-ministru al Finlandei
Premierul finlandez Sanna Marin a înaintat joi președintelui Sauli Niinisto cererea de demisie a guvernului său, în urma alegerilor parlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute.
Președintele Niinisto a acceptat demisia și a cerut guvernului să continue activitatea în regim interimar până la numirea unui nou cabinet, potrivit biroul de presă al președintelui.
Liderul partidului Coaliția Națională, Petteri Orpo, care ar urma să o înlocuiască pe Marin în funcția de prim-ministru, va începe negocierile pentru formarea guvernului, cel mai probabil, la 14 aprilie, după ce parlamentul se va reuni.
El speră să formeze coaliția până la vacanța de vară din 23 iunie.
Partidul Coaliției Naționale (NKP) de opoziție, condus de președintele Petteri Orpo, câștigă alegerile parlamentare finlandeze cu 20,8% din voturi după procesarea a 100% din buletine de vot, a anunțat duminică Ministerul finlandez al Justiției.