Scandalul Horodniceanu – poliţişti: Inspecţia Judiciară a decis că vicepreşedintele CSM Daniel Hordniceanu a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi a folosit funcţia deţinută pentru a obţine un tratament favorabil

Inspecţia Judiciară a anunţat marţi decizia în cazul vicepreşedintelui CSM Daniel Hordniceanu, acuzat că a avut un comportament inadecvat când a fost oprit in trafic de poliţişti, stabilind că în această situaţie este vorba despre încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil. Decizia finală revine Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel-Constantin Horodniceanu pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) şi m) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Prevederile legale invocate se referă la încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi la folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, ca abateri discuplinare.

“Fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenţi de poliţie, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 104 din Legea nr. 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare”, precizează Inspecţia Judiciară.

De asemenea, “fapta procurorului care, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea de procuror, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea nr. 303/2022”.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi, imaginile apărând în spaţiul public.

Horodniceanu a susţinut, referindu-se la reacţia sa, că s-a aflat într-o “situaţie provocată” şi că regretă că nu a rezistat provocării, el precizând că a reacţionat într-un mod care nu îl caracterizează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *