Se ia în calcul oprirea circulației TIR-urilor. Problemă uriașă în România
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că pe anumite drumuri, unde ninge viscolit și se circulă cu mare dificultate, s-ar putea interzice circulația TIR-urilor. Arafat a explicat că deszăpezirea se realizează foarte greu în timp ce ninge.
“În cazul în care continuă viscolul, este posibil ca TIR-urile şi maşinile de tonaj mare să nu le mai lăsăm deloc să treacă pe aceste drumuri, să le oprim unde în grupuri, până se rezolvă problema, până sunt deszăpezite drumurile.
Trebuie să se înţeleagă că în timpul viscolului este foarte greu să se deblocheze drumul, pentru că zăpada ajunge din nou pe drum”, a declarat Raed Arafat.
Nu mai puțin de 12 drumuri naționale au fost deja închise din cauza zăpezii, iar în țară traficul se desfășoară cu mare dificultate.
Oprirea circulației TIR-urilor va însemna o problemă uriașă în lanțurile de aprovizionare. Este posibil ca anumite produse să lipsească de pe rafturile magazinelor.