Sfârșitul trotinetelor electrice? Prima capitală mare din Europa care le interzice
Trotinetele electrice de închiriat reprezintă o soluție rapidă de a te strecura prin trafic, dar în același timp reprezintă și un mare pericol pentru șoferi, pietoni sau pentru cei care le utilizează.
Începând cu data de 1 septembrie, în Paris, capitala Franței, trotinetele electrice de închiriat vor fi interzise.
Locuitorii Parisului au votat interzicerea trotinetelor care pot fi închiriate contra cost într-un referendum organizat în luna aprilie. Astfel, orașul devine prima capitală din Europa care renunță la trotinetele electrice. Referendumul a trecut cu 90% din voturi, chiar dacă prezența la vot a fost de 7,5%, potrivit France24.
Interdicția se aplică trotinetelor electrice care sunt oferite sub formă de închiriere de mai mulți operatori privați încă din 2018. Important de știut este faptul că locuitorii Parisului care dețin aceste mijlaoce de transport le vor putea folosi în continuare.
Peste 15.000 de trorinete electrice de închiriat erau disponibile în Paris, furnizate de trei companii.
Anne Hildago, primarul capitalei, a spus, după referendumul din aprilie, că trotinetele electrice deveniseră o pacoste pentru mulți locuitori, ocupanții făcând slalom printre pietoni sau abandonându-le în locuri nepotrivite după finalizarea cursei.