Situație absurdă: Orașul în care primăria a pornit stropitorile în timp ce ploile torențiale inundau localitatea
Deși pare o glumă, autoritățile din Huși, județul Vaslui, au pornit serile trecute sistemul de stropit spațiile verzi din oraș în plin cod roșu de precipitații, pe o ploaie torențială. Asta în condițiile în care localitatea s-a aflat pe lista celor afectate de inundații.
Oamenii nu au mai avut ce să facă decât să se amuze de situația absurdă, pentru a mai uita astfel și de faptul că apa pornită de edili o vor plăti tot ei.
Asta fără a mai vorbi despre faptul că Hușiul se află printre localitățile din Vaslui afectate de inundații.
“Facem în ciudă ploii, bravo nou!”, a comentat un localnic.
“Îmi pare rău, dar să ne amintim cât e metrul cub de apă la Huși? Cât plătim factura, cu pierderi cu tot? Nu știu ce să zic, dacă o fi bine să ne distrăm așa, udând în timp ce plouă afară cât să inunde județul.
Dacă cumva s-a împiedicat vreun glumeț de butonul care pornește sistemul de udat spațiile verzi în oraș, înțelegem, că oameni suntem, cu toții greșim.
Dar dacă a dat drumul intenționat, că i s-a părut lui că mor plantele de sete pe codul roșu de precipitații, atunci cred că avem o problemă. Cel puțin una”, a mai comentat un localnic.