ExterneHOTSocial

Situație jenantă. Un avion a fost întors din drum pentru că pilotul și-a uitat pașaportul

Zborul UA 198, care transporta 257 de pasageri și 13 membri ai echipajului, a decolat sâmbătă de pe aeroportul LAX în jurul orei 14:00 locale. După aproximativ două ore de zbor deasupra Oceanului Pacific, aeronava Boeing 787 a fost redirecționată spre San Francisco, unde a aterizat în jurul orei 17:00.

„Pilotul nu avea pașaportul la bord”, a precizat United Airlines într-un comunicat citat de CNN.

Compania a fost nevoită să asigure un nou echipaj pentru a transporta pasagerii la destinație în aceeași seară.

O pasageră de naționalitate chineză aflată la bord a declarat că a auzit „vocea foarte frustrantă” a pilotului anunțând prin interfon că „și-a uitat pașaportul”. Pasagerii au primit vouchere pentru masă și compensații, însă mulți și-au exprimat nemulțumirea pe rețelele sociale din China.

„Cum poate cineva să greșească atât de grav la locul de muncă?”, se arată într-o postare populară care pare să aparțină unui alt pasager chinez, postare care a strâns peste 10.000 de aprecieri.

Specialiștii în aviație consideră incidentul „inacceptabil” pentru o companie aeriană globală precum United, reflectând „o lipsă de disciplină” care ar putea costa scump operatorul american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *