Spectacol pe cerul din întreaga lume! Ploaia anuală de meteoriţi Perseide a luminat cerul

PPloaia anuală de meteoriţi Perseide a luminat cerul din întreaga lume, spre încântarea celor care sperau să vadă o stea căzătoare, scrie BBC.

Fenomenul aduce până la 100 de meteori pe oră, când Pământul se loveşte de resturile lăsate în urmă de cometa 109P/Swift-Tuttle.

Pe măsură ce resturile lovesc atmosfera Pământului, acestea ard, rezultând sclipiri luminoase cunoscute sub numele de stele căzătoare, care pot fi observate cu ochiul liber.

Spectacolul natural are loc în fiecare an la o dată similară în lunile iulie şi august, iar anul acesta a atins apogeul între noaptea de sâmbătă spre duminică şi primele ore ale dimineţii.

Meteoriţii – care pot fi mici ca un bob de nisip sau mari ca un bob de mazăre – lovesc atmosfera Pământului cu viteze 215.000 km/h. Resturile arzătoare nu reprezintă niciun pericol pentru noi, pe Pământ.

Este considerat unul dintre cele mai bune evenimente astronomice, deoarece produce meteori strălucitori şi este unul dintre cele mai active.

În acest an, All Sky Fireball Network al NASA, care observă meteoriţii cu ajutorul unei reţele de camere, a detectat primul meteorit Perseid pe 26 iulie.

Ploaia de meteori se numeşte “Perseide” deoarece meteorii par să provină din constelaţia Perseus – numită după un personaj din mitologia greacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *