Ștefan Mandachi a vândut lanțul de restaurante Spartan pentru mai mult de 20 de milioane de euro

Fondatorul Strong MND Corporation, Ştefan Mandachi, a vândut compania şi marca Spartan pentru 20,3 milioane euro.

Cei mai mari francizaţi ai lanţului de restaurante Spartan devin, începând din februarie, principalii acţionari ai companiei Strong MND Corporation. Noii acţionari majoritari preiau operaţiunile reţelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză.

“Procesul de transfer a fost iniţiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport în urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation şi 4,53 milioane euro pentru marca Spartan. Transferul părţilor sociale a fost finalizat în ianuarie 2023, tranzacţiile însumând 20,3 milioane euro”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit documentului, compania are peste 670 de angajaţi şi a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri care a depăşit 30 de milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă suma direcţionată către bugetul de stat sub formă de taxe.

În urma achiziţiei, Remus Cosovanu, primul investitor francizat al brandului, care avea deja o cotă de 30% din numărul de restaurante, va deţine cele mai multe părţi sociale ale companiei. Antreprenorul timişorean este prezent în businessul Spartan încă de acum 10 ani.

Al doilea cel mai important investitor este Răzvan Nanuş, directorul general al companiei francizate Rerum Food care operează din 2016 un număr de şapte restaurante, în regiunile Bucureşti şi Constanţa. În urma acestei tranzacţii, compania condusă de Răzvan Nanuş şi Dragoş Safta, Rerum Food, devine master francizor în capitală.

Remus Cosovanu preia toate operaţiunile brandului, alături de alţi 6 membri ai consiliului de administraţie, format din asociaţii firmei, între care se împart restul părţilor sociale. Directorul general Spartan România rămâne în continuare Gabriel Melniciuc, cu peste 20 ani experienţă în retailul alimentar, din care 16 ani în reţeaua internaţională de fast-food McDonald’s, care deţine 14% din acţiunile firmei.

Omul de afaceri Ştefan Mandachi se va concentra pe creşterea businessului de educaţie online şi pe finanţarea de start-upuri în tehnologie, domeniu în care investeşte încă din anul 2020.

“Am vândut companiile din HoReCa şi Real Estate, care operau francizele Spartan, Hercule şi Hollywood Villas, inclusiv francizele BumBumBox, BIOtransylvania şi Regatto. Voi investi doar în industria educaţiei online şi în tehnologie pentru că mă pasionează, este mult mai predictibilă şi e în plină expansiune. Am bugetat 1,3 milioane euro pentru aplicaţia de e-learning MentorMag şi îmi propun să finanţez încă 5 start-upuri în 2023 unde vom investi aproximativ 2 milioane de euro”, a precizat Ştefan Mandachi, fondatorul brandului Spartan.

În prezent, în lanţul Spartan funcţionează 75 de restaurante în Bucureşti şi în alte 44 de localităţi din principalele oraşe ale ţării. În Europa, funcţionează la ora actuală două restaurante Spartan la Barcelona şi Castellon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *