Suedia acuză „sabotaj grav” la Nord Stream: au fost găsite urme de explozibil
Exploziile care au implicat gazoductele Nord Stream 1 şi 2 de la sfârşitul lunii septembrie au fost „sabotaje grave”, iar analizele au scos la iveală „urme de explozibili pe diverse obiecte străine găsite”, a anunţat de procurorul suedez Mats Ljungqvist, care conduce ancheta preliminară a Suediei asupra incidentului, citat de presa suedeză.
Ljungqvist a adăugat că ancheta preliminară este foarte complexă şi extinsă, că munca de analiză caută să ajungă la condiţii mai sigure asupra accidentului, iar colaborarea cu autorităţile din Suedia şi din alte ţări decurge într-un mod excelent. Două dintre cele patru scurgeri detectate sunt situate în zona economică suedeză.