Surpriza din pereți
Amber Hall a fost încântată când și-a cumpărat casa cu patru dormitoare și două băi din Centennial, Colorado. Mamă a doi copii, în vârstă de 42 de ani, a crezut că proprietatea va fi casa perfectă pentru copiii ei și cei doi câini ai lor – până când a descoperit o infestare masivă de șerpi în timp ce se muta.
Femeia a povestit pentru Denver 7 că unul dintre câinii ei a fost cel care a făcut prima descoperire: “Încercam să despachetez, iar câinele meu s-a ghemuit și a început să meargă foarte încet. M-am apropiat să văd la ce se uita, crezând că este un păianjen sau ceva de genul acesta. Erau două găuri mici și am văzut șerpi care se strecurau în perete”.
Șerpii, pe care Amber i-a descris ca fiind “șocant de mari”, stăteau răsuciți într-o crăpătură din perete.
După ce a pus mâna pe perete, Hall a observat că era cald, ceea ce sugera că erau mai mulți șerpi acolo. De atunci, Amber a descoperit un total de 10 șerpi masivi care trăiesc în pereți, dar nu știe de ce tip sunt.
“Nu pot despacheta nimic din lucrurile mele pentru că mi-e teamă că sunt șerpi în cutii sau sub cutii. Este ca și cum te-ai băga în pat și, dacă cearșaful îți atinge piciorul sau ceva de genul ăsta, imediat smulgi pătura sau sari din pat ca să te asiguri că nu este nimic acolo. Am 42 de ani și este prima mea casă. Am muncit toată viața pentru ea și nu mă pot bucura de ea. Sunt speriată de moarte”, a spus ea.
Un vânător profesionist de șerpi spune că dimensiunea șerpilor sugerează că trăiesc acolo de cel puțin 2 ani.
Femeia a cheltuit până acum 1.000 de dolari pentru îndepărtarea șerpilor și a spus că va trebui să spargă betonul pentru a le găsi vizuina.