Tensiuni PSD-PNL pe tema alegerii primarilor în două tururi.

Partidele Coaliţiei sunt divizate pe tema revenirii la alegerea primarilor în două tururi, după ce o parte a aleşilor liberali s-au abţinut la votul final privind respingerea proiectului de lege. Prin urmare, iniţiativa a revenit la comisii, ceea ce a nemulţumit profund PSD.

Proiectul de lege al AUR, prin care ar avea loc revenirea la alegerea primarilor şi a şefilor de CJ în două tururi, părea că va fi respins fără emoţii marţi. PSD şi UDMR au avut o poziţie fermă împotriva iniţiativei, în timp ce liberalii au dat impresia că nu-şi vor supăra partenerii de guvernare. Însă la vot, când s-a supus respingerea iniţiativei, 31 de deputaţi PNL din totalul de 60 prezenţi, s-au abţinut. Printre aceştia au fost nume cunoscute, ca Gabriel Andronache (lider de grup), Florin Roman (vicepreşedinte al Camerei) şi Robert Sighiartău (vicepreşedinte PNL).

Perdaful a fost asigurat de Daniel Suciu (PSD), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, care le-a bătut liberalilor obrazul că încalcă deciziile luate în spatele uşilor închise. „Cred că trebuie să fim cu toţii mai atenţi, în special în coaliţia guvernamentală reprezentată în Parlament, vizavi de voturi importante, sensibile. Şi nu trebuie să votăm după un vot cu alt vot, sub impulsul unei emoţii, stimaţi colegi de la PNL. Vorbim de alegerea primarilor în două tururi şi, dacă ştiu eu bine, a existat o discuţie în Coaliţie pe această temă şi cred că cineva a greşit la acest vot. Nu-i niciun fel de problemă. S-a întors la comisii şi vom rezolva această mică problemă. Am un mesaj inclusiv pentru primarii PNL: va rămâne vot într-un singur tur”, le-a transmis Suciu colegilor de Coaliţie.

Coaliția a decis menţinerea alegerilor primarilor într-un singur tur. PNL este formaţiunea care în 2020, prin Guvernul Orban, şi-a angajat răspunderea pentru a schimba sistemul electoral. Modificarea legislaţiei a căzut, odată cu trecerea moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Orban, apoi liberalii au reluat tema în perioada campaniei electorale. În coaliţia cu PSD şi UDMR, PNL a evitat tema cât mai mult cu putinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *