Totul a început la Timişoara, cu 33 de ani în urmă – partea a III-a

La 20 decembrie 1989, coloane cu zeci de mii de muncitori, părăsesc întreprinderile si se îndreaptă spre centrul Timişoarei, în Piaţa Operei. Manifestanţii înfiinţează Frontul Democratic Român, militarii sunt retraşi în cazărmi, se interzice folosirea armamentului, armata fraternizează cu protestatarii, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Este momentul în care Timişoara devine primul oraş liber al României.

În balconul Operei, manifestanţii îi înmânează primarului Timişoarei revendicările: eliberarea arestaţilor, predarea către familii a cadavrelor celor morţi, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor.

În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi instituie starea de necesitate. Ţine un disurs televizat în care afirmă că „elemente huliganice… au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”. Recunoaşte intervenţia armatei împotriva protestatarilor, dar nu spune nimic despre morţii şi răniţii de la Timişoara.

„Toată lumea ştia că aveau să iasă marile întreprinderi”, mărturisea revoluţionarul Claudiu Iordache, conform sursei citate. Semnalul l-au dat muncitorii de la A.E.M. şi Electrotimiş care vor porni spre ELBA, unde confraţii lor erau în a doua zi de grevă generală. Li se alătură muncitorii de la cea mai puternică întreprindere timişoreană, U.M.T, care se vor îndrepta spre sediul filialei judeţene a PCR.

Zecile de mii de muncitori hotărâţi paralizează reacţia autorităţilor comuniste şi determină fraternizarea multor militari cu demonstranţii. Din acest motiv şi pentru a se evita incidentele, Ştefan Guşă a ordonat retragerea tuturor efectivelor şi tehnicii militare aflate în oraş în cazărmi şi trecerea lor la apărarea circulară a acestora, măsură aprobată şi de ministrul Milea. Trebuie precizat că nu este vorba de o fraternizare generală a armatei din stradă cu demonstranţii. Fraternizarea a avut loc numai la nivelul soldaţilor şi a gradelor inferioare pentru că marea majoritate a comandanţilor îndoctrinaţi şi temători de consecinţe continuau să rămână obedienţi clanului Ceauşescu.

La orele prânzului aproape toată Timişoara era în stradă, în Piaţa Operei sau în faţa Judeţenei de partid, unde la 20 decembrie 1989 se vor constitui cele două nuclee de conducere a revoltei timişorenilor.

În jurul orei 13:00, din iniţiativa lui Lorin Fortuna, un grup de revoluţionari urcă la balconul Operei, unde iau hotărârea de a constitui un comitet de coordonare şi conducere. În acest scop, Fortuna invită câte 2-3 reprezentanţi ai întreprinderilor ai căror reprezentanţi se aflau în piaţă, să urce alături de grupul de iniţiativă. Comitetul constituit în foaier a formulat un program de revendicări minimale, pe baza căruia să poarte tratative cu reprezentanţii puterii comuniste şi a ales un birou permanent format din Lorin Fortuna (preşedinte), Claudiu Iordache (vicepreşedinte), Maria Trăistaru (secretară), precum şi Ioan Chiş şi Nicolae Bădilescu, membri.

Astfel, în jurul orei 14:00, Lorin Fortuna anunţa în faţa a peste 50.000 de demonstranţi constituirea primei formaţiuni politice libere, Frontul Democrat Român ce-şi va schimba în scurt timp denumirea în Frontul Democratic Român. În după-amiaza zilei de 20 decembrie, Timişoara devenea primul oraş liber din România, iar liderii Frontului Democratic Român au lansat un apel către toate oraşele ţării de a urma exemplul Timişoarei, apel căruia oraşul Lugoj i-a dat curs în aceeaşi zi, iar Aradul, Clujul şi Bucureştiul în ziua următoare.

La ora 14:30, soseşte la Timişoara, cu un avion special, premierul Constantin Dăscălescu, însoţit de Emil Bobu, secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice şi membru CPEx, şi de trei miniştri, fiind aşteptaţi la Judeţeana de partid de reprezentanţii puterii locale, de Ion Coman, dar şi de zeci de mii de timişoreni, care scandau lozinci împotriva regimului Ceauşescu.

La scurt timp după sosire, la presiunea demonstranţilor, Dăscălescu începe „negocierile” cu o delegaţie a celor din stradă formată din 13 revoluţionari. Aceştia se vor constitui într-un Comitet cetăţenesc, ce va reprezenta al doilea nucleu de conducere a revoltei timişorenilor. După schimburi dure de replici între primul ministru şi revoluţionarii Ioan Savu, Ioan Marcu, Sorin Oprea, Petre Petrişor, Mircea Mureşanu etc., de neimaginat cu doar o săptămână în urmă, se structurează un set de revendicări: abdicarea lui Nicolae Ceauşescu, demisia guvernului, eliberarea arestaţilor, restituirea morţilor familiilor pentru a fi îngropaţi creştineşte, alegeri libere etc. Revendicările, transcrise de Ioan Savu, vor fi prezentate mulţimii de către Petre Petrişor şi vor fi comunicate, împreună cu numele liderilor, Consulatului iugoslav pentru a fi difuzate în exterior.

În jurul orei 18:00, o delegaţie a F.D.R., formată din Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Nicolae Bădilescu, Mihaela Munteanu etc. vine în sediul Judeţenei de partid pentru a participa la tratativele cu reprezentanţii guvernului. Revendicările lor erau aproape similare cu cele transcrise de Savu, cea mai importantă fiind demiterea lui Ceauşescu.

Dăscălescu nu a avut curajul să-i comunice Nicolae Ceauşescu cererea timişorenilor de a demisiona, astfel că negocierile cu reprezentanţii guvernului au eşuat. Singurele revendicări acceptate au fost cele referitoare la eliberarea celor arestaţi – o parte dintre ei vor veni în cursul serii în Piaţa Operei – şi restituirea morţilor. Pe toată durata aşa-ziselor negocieri, mulţimea a scandat lozinci anticeauşiste: „Jos Ceauşescu!”, „Jos analfabeta!”, „Ceauşescu şi soţia nu au loc în România!”, „Până la Crăciun să scăpăm de acest nebun!” etc.

După eşuarea negocierilor, delegaţia F.D.R. pleacă spre Operă, însoţită de peste 2000 de demonstranţi. În scurt timp, cea mai mare parte a protestatarilor vor pleca spre Piaţa Operei, unde îşi avea sediul F.D.R., transformată într-o zonă de speranţă şi forţă a timişorenilor liberi.

În cursul serii, Nicolae Ceauşescu rosteşte la Radio şi Televiziune o cuvântare prin care înfierează Timişoara. După discurs, Nicolae Ceauşescu declară stare de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş şi îl desemnează pe generalul Victor Stănculescu în funcţia de comandant militar al Timişoarei.

În aceste condiţii revolta populară intră într-o nouă fază, transformându-se în revoluţie. În mod explicit se cerea înlăturarea lui Ceauşescu, dar implicit şi înlăturarea regimului comunist, pentru că atunci timişorenii puneau semnul egalităţii între Ceauşescu şi regimul comunist. Conform memorialulrevolutiei.ro, în noaptea de 20/21 decembrie se constituie o comisie de redactare a unui program oficial de acţiune a F.D.R., program finalizat în jurul orei 3. Platforma-program intitulată Proclamaţia Frontului Democratic Român a constituit primul document programatic al revoluţiei române din decembrie 1989, confirmând trecerea de la revoltă populară la revoluţie. Proclamaţia consfinţea existenţa unei noi forţe politice şi propunea Guvernului realizarea unui dialog prin acceptarea unor revendicări: alegeri libere, libertatea cuvântului, presei, radioului şi televiziunii, deschiderea graniţelor, eliberarea deţinuţilor şi dizidenţilor politici, reforma învăţământului, pedepsirea celor care au dat ordin să se tragă în demonstranţi, restituirea morţilor familiilor, recunoaşterea noii structuri politice etc. În final, se făcea un apel către toate localităţile ţării de a urma exemplul Timişoarei şi de a intra în grevă generală începând din 21 decembrie, până la victoria finală.