Trădat de pasiunea pentru Napoli: Un italian căutat de 11 ani de poliţie a fost arestat după ce a fost văzut sărbătorind titlul în Serie A

Un italian dat în urmărire de 11 ani a fost arestat în Grecia, unde fusese văzut sărbătorind titlul istoric de campioană a Italiei câştigat de Napoli, a anunţat sâmbătă poliţia italiană, potrivit AFP.

Vincenzo La Porta, în vârstă de 60 de ani, se afla pe lista celor mai căutate persoane din Italia şi se consideră că “are legături strânse” cu Camorra, organizaţia mafiotă napolitană, potrivit unui comunicat al poliţiei. El a fost arestat în cele din urmă din cauza pasiunii sale pentru Napoli, echipă care a devenit campioana Italiei în urmă cu câteva luni.

Bărbatul fusese condamnat în lipsă la 14 ani de închisoare pentru rolul său într-un grup specializat în evaziune şi fraudă fiscală. Poliţia din Napoli a declarat că “nu a renunţat niciodată” la căutări şi că “a aşteptat ca el să facă o mişcare greşită”. “Şi l-au găsit, pe insula Corfu. Ceea ce l-a dat de gol a fost pasiunea sa pentru fotbal şi pentru Napoli”, potrivit poliţiei.

După o aşteptare de 33 de ani pentru titlul de campioană a Italiei, Napoli a câştigat în luna mai primul “scudetto” de după epoca Diego Maradona. “La Porta nu putea să nu sărbătorească” succesul, potrivit poliţiei, care l-a “recunoscut apoi într-o fotografie făcută în faţa unui restaurant”, în care este văzut ţinând în mână un fular în culorile alb-albastru şi alb-albastru ale echipei sale.

El purta o şapcă de baseball, dar anchetatorii au fost convinşi că l-au găsit pe individul căutat şi, cu ajutorul colegilor lor greci, au pornit la vânătoare. Vineri, în timp ce conducea scuterul său, bărbatul a fost nevoit să oprească şi a fost arestat de poliţia greacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *