ExterneHOTPoliticăSocial

Trump ameninţă că va declara starea de urgenţă în Washington, după disputa privind ICE cu primarul capitalei americane

Donald Trump a amenințat, luni, că va declara starea de urgenţă naţională şi va pune sub control federal Washington DC, după ce primarul Muriel Bowser a declarat că poliţia locală nu va coopera cu Serviciul de Imigrare şi Vamă al Statelor Unite (ICE), potrivit Reuters și The Guardian.

Președintele SUA a preluat controlul asupra Departamentului de Poliție Metropolitană (MPD) al orașului pe 11 august, pentru o perioadă de 30 de zile, activând Garda Națională și desfășurând ofițeri federali în ceea ce el a prezentat ca o măsură de combatere a criminalității și a fenomenului persoanelor fără adăpost.

Măsura a inclus şi desfăşurarea agenţilor ICE pentru a colecta informaţii despre persoanele care trăiesc sau intră ilegal în Statele Unite și a fost considerată de mulți un alt exemplu de abuz de putere din partea autorităților federale. Câteva mii de protestatari au ieşit în stradă luna aceasta pentru a protesta faţă de decizia lui Trump din august.

Deși declarația de urgență de 30 de zile a lui Trump a expirat, peste 2.000 de soldați ai Gărzii Naționale sunt încă pe străzile din Washington DC. Garda Naţională serveşte ca miliţie subordonată guvernatorilor celor 50 de state, cu excepţia cazului în care este chemată în serviciul federal. Garda Naţională din D.C. raportează direct preşedintelui.

La începutul lunii, primarul orașului Muriel Bowser a emis un ordin executiv prin care solicita coordonarea continuă între forțele de ordine locale și diverși parteneri federali, cu excepția ICE.

Trump a acuzat „democrații radicali de stânga” că au presat-o pe Bowser să informeze guvernul despre necooperarea cu ICE, adăugând că, dacă poliția ar înceta cooperarea cu ICE, „criminalitatea ar reveni cu forță”.

„Către oamenii și întreprinderile din Washington, D.C., NU VĂ FACEȚI GRIJI, SUNT ALĂTURI DE VOI ȘI NU VOI PERMITE SĂ SE ÎNTÂMPLE ASTA. Voi declara stare de urgență națională și voi federaliza, dacă va fi necesar!!!”, a transmis Trump pe Truth Social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *