Trump spune că va “câştiga” alegerile prezidenţiale din 2024 împotriva celui mai “rău” preşedinte şi că ţara sa riscă un “al treilea război mondial”

Aflat în campanie în Iowa, Donald Trump a declarat sâmbătă că va “câştiga” alegerile prezidenţiale din noiembrie împotriva lui Joe Biden, cel mai “rău” preşedinte al Statelor Unite, o ţară “în declin” şi în pragul “celui de-al treilea război mondial”, relatează AFP.

La trei ani de la asaltul asupra Capitoliului, fostul preşedinte a avut două adunări în micul stat din Midwest, care îşi organizează luni, 15 ianuarie, adunările electorale şi lansează astfel alegerile primare republicane din 2024.

Miliardarul republican, care visează să fie reales în noiembrie şi să se întoarcă la Casa Albă la 20 ianuarie 2025, în pofida celor patru inculpări penale, se va confrunta cu alegătorii peste opt zile pentru prima dată de când a luat cu asalt preşedinţia, la 20 ianuarie 2021.

La exact trei ani de la atacul fără precedent asupra sediului Congresului de la Washington de către susţinătorii săi, la 6 ianuarie 2021, Donald Trump i-a asigurat pe alegători, într-un discurs incoerent de peste două ore la Newton, în apropiere de capitala regională Des Moines, că va “câştiga pentru a treia oară” alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Ales în noiembrie 2016 şi învins patru ani mai târziu, liderul republican consideră că victoria în aceste alegeri i-a fost “furată” de democratul Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a cărui vârstă a ironizat-o.

Calificându-l pe Joe Biden drept “cel mai “rău” preşedinte din istoria Statelor Unite, Donald Trump, 77 de ani, a deplâns faptul că prima putere mondială este “în declin”.

El a mers chiar atât de departe încât a spus că ţara sa riscă un “al treilea război mondial” şi “depresiunea” din anii 1930 şi a avertizat câteva sute de susţinători MAGA (“Make America Great Again”) într-o sală din Newton: “Aceasta este ultima noastră şansă de a salva America”.

În mod ironic, referindu-se la avertismentele lansate de democraţi şi mass-media în ultimele luni cu privire la riscul unei “dictaturi” a lui Trump în cazul unui al doilea mandat, miliardarul a proclamat: “Eu sunt un dictator”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *