UE mizează pe Africa pentru a înlocui importurile de gaze rusești.
Uniunea Europeană va încerca să îşi extindă cooperarea cu statele africane pentru a putea să înlocuiască importurile de gaze ruseşti şi a-şi reduce dependenţa de Moscova cu aproape două treimi în acest an, informează Bloomberg.
Potrivit unui proiect de document european, consultat de Bloomberg News, în special ţările din vestul Africii, precum Nigeria, Senegal şi Angola, oferă un potenţial nefolosit în domeniul gazelor naturale lichefiate.
O comunicare cu privire la angajamentul extern în domeniul energiei urmează să fie adoptat de Comisia Europeană la finele acestei luni, ca parte a unui pachet de măsuri implementat de blocul comunitar pentru a-şi reduce dependenţa energetică de Moscova, notează Agerpres.
UE are de gând să îşi majoreze importurile de gaze lichefiate cu 50 de milioane de metri cubi şi să majoreze livrările de gaze prin conducte din alte ţări decât Rusia, cu 10 miliarde metri cubi, ceea ce va presupune parteneriate cu furnizorii tradiţionali pe noi baze şi găsirea de noi furnizori, se arată în documentul menţionat.
Printre măsurile cheie se numără implementarea în totalitate a acordului cu SUA pentru livrarea unei cantităţi suplimentare de 15 miliarde metri cubi de gae lichefiate în 2022, urmând ca până în 2030 să se ajungă la 50 miliarde metri cubi pe an. O altă ţintă este semnarea unui memorandum de înţelegere trilateral cu Egipt şi Israel pentru creşterea livrărilor de gaze lichefiate spre Europa până în vara acestui an.
De asemenea, blocul comunitar vrea să sprijine dublarea capacităţii Coridorului sudic de gaze, care aduce gaze naturale din Azerbaidjan, până la 20 de miliarde metri cubi pe an.
Executivul comunitar susţine de asemenea în documentul menţionat că blocul trebuie să asigure “pieţe globale de gaze lichefiate deschise, flexibile, lichide şi funcţionale” atât cu marii producători, precum SUA, Australia şi Qatar, cât şi cu marii consumatori, precum China, Japonia şi Coreea de Sud.
La sfârșitul lunii trecute, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, declara că UE are ca obiectiv reducerea dependenţei față de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la sfârşitul anului şi la zero până la finalul lui 2027.
Uniunea Europeană a mai promis și în trecut că va diversifica resursele de energie, în mod notabil în 2014, când Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina. Progresele făcute atunci au fost limitate, parțial din cauza Germaniei – cel mai mare consumator european de energie din Rusia – care nu a vrut să agite spiritele cu Moscova. Însă decizia președintelui Vladimir Putin de a ordona luna trecută invazia a schimbat datele problemei.
Chiar dacă blocul comunitar a promis că va înceta să mai utilizeze combustibili din Rusia în 2027, pe termen scurt rămâne dependent de Rusia pentru 26% din necesarul său de petrol şi 40% din necesarul de gaze naturale. Anul trecut, UE a importat 155 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia.