Ultimele 650 de tone de şine de cale ferată nouă au ajuns în Portul Constanţa
Ultimul transport, de 650 de tone de şină nouă, a ajuns în Portul Constanţa, a anunţat luni CFR SA.
Potrivit unui comunicat al CFR SA, şinele sunt destinate lucrărilor incluse în Prioritatea 1, care vizează înlocuirea a 35 de linii, în lungime de 13,398 km şi a 75 de aparate de cale.
Stadiul de execuţie a lucrărilor, pe ambele loturi ale Priorităţii 1, depăşeşte 40%, iar acestea trebuie finalizate peste 95 de zile.
Pentru reabilitarea infrastructurii feroviare din port au fost folosite materiale care provin de la furnizori din România şi Austria.
Lucrările sunt finanţate din Fondul de rezervă al Guvernului României.
Lucrările de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare publice din incinta Portului Constanţa au drept scop redeschiderea pentru circulaţie şi manevră a unor linii, închise în prezent din motive tehnice, şi readucerea în regim normal de funcţionare a aparatelor de cale.