Un avion de stingere a incendiilor s-a prăbuşit în Grecia
Un avion bombardier de apă Canadair cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit marţi în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în Grecia, pe insula Evia (sud), conform AFP.
“Un avion Canadair grec cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Platanisto (sat din Evia)”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor greci, Yannis Artopios.
Deocamdată nu este clar dacă piloţii au supravieţuit accidentului, scrie şi DPA.
Grecia este afectată de incendii şi temperaturi caniculare de peste zece zile.