Un baiat de 13 ani a salvat 66 de elevi după ce şoferul autobuzului în care se afla şi-a pierdut cunoştinţa.
Un băiat de 13 ani a salvat şaizeci şi şase de elevi din Michigan după ce şoferul autobuzului în care se aflau şi-a pierdut cunoştinţa, au declarat autorităţile.
Dillon Reeves,în vârstă de 13 ani, a sesizat că ceva nu este în regulă şi a sărit de pe scaunul său aflat la cinci rânduri în spate pentru a prelua controlul volanului, relatează BBC.
Înregistrarea video a incidentului arată cum şoferul autobuzului transmite prin radio mesaje oficialilor că nu se simte bine şi că ar putea fi nevoie să tragă pe dreapta.
La scurt timp după aceea, şoferul pierde controlul volanului, iar elevii sunt auziţi ţipând în timp ce autobuzul începe să vireze de pe banda sa.
Dillon a văzut „şoferul în dificultate” şi „a mers în faţa autobuzului şi a ajutat la oprirea acestuia”.
După ce a oprit autobuzul. Dillon strigă ca cineva să sune la linia de urgenţă 911 „acum”.
Povestea a ajuns la nivel naţional,
„Suntem foarte mândri de tine pentru acţiunile tale eroice!”, a fost unul dintre multe mesaje primite de băiat.
Când poliţia i-a sunat pe părinţii lui Dillon, tatăl acestuia, Steve Reeves, a întrebat mai întâi „ce naiba a făcut?”. Ofiţerii au răspuns: „nu, fiul dumneavoastră este un erou”, potrivit presei locale.