Un bancomat a ars cu tot cu banii din el

Un bancomat a ars în totalitate, iar o parte din pereţii interiori ai imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectaţi de fum, în urma unui incendiu produs, cel mai probabil, din cauza unui circuit electric, informează ISU Sibiu.

Incidentul a avut loc, duminică dimineaţă, în municipiul Mediaş, pe strada I.C. Brătianu.

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Andreea Ştefan, a declarat că au ars şi banii din bancomat.

“Azi-dimineaţă în jurul orei 04,00 pompierii Detaşamentului Mediaş au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bancomat, în municipiul Mediaş pe strada I.C. Brătianu. (…) Nimeni nu îşi aminteşte să mai fi fost (un asemenea incendiu n.r.). Putem zice ca e o premieră în judeţul Sibiu”, a declarat Andreea Ştefan

La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

“Incendiul se manifesta cu flacără şi se acţiona cu două stingătoare. Pompierii au lichidat prompt incendiul, însă a ars întreg bancomatul şi de asemenea, pereţi din interiorul imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectaţi de fum. Din fericire nu au fost înregistrate victime”, precizează ISU Sibiu.

Deocamdată nu s-a comunicat câţi bani erau în bancomatul care a ars.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *