Un înalt oficial rus amenință Occidentul: “În orice caz, va trebui să plătiţi”!

Preşedintele Dumei de Stat, parlamentul rus, Viaceslav Volodin, a declarat miercuri că Rusia va cere compensaţii Occidentului pentru sancţiunile impuse după invazia Ucrainei şi pe care oficialul rus le-a descris drept ilegale, relatează agenţia DPA.

“Vom reveni asupra acestei chestiuni şi vom calcula pagubele pe care le-aţi produs economiei noastre. În orice caz, va trebui să plătiţi”, a ameninţat Volodin pe canalul său de Telegram.

Preşedintele parlamentului rus a descris statele europene drept parteneri în care nu se poate avea încredere, întrucât caută noi surse de aprovizionare cu gaze şi renunţă la o cooperare îndelungată cu Rusia.

Volodin susţine că Rusia este pregătită să-şi redirecţioneze exporturile energetice către alte pieţe. “Dar dacă statele voastre (europene), obişnuite să trăiască fără grijă pe cheltuiala Rusiei, sunt pregătite, aceasta numai timpul o va spune”, a mai remarcat Volodin, unul dintre apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin şi considerat de criticii Kremlinul ca fiind una dintre cele corupte figuri din aparatul de putere de la Moscova.

Putin a cerut statelor “neprietenoase” faţă de Rusia, între care a inclus şi ţările UE, să plătească în ruble gazele ruseşti furnizate începând cu 1 aprilie, ameninţând că în caz contrar va sista furnizarea lor, ca ripostă la îngheţarea unor rezerve financiare ale Rusiei ce însumează circa 300 de miliarde de dolari, măsură decisă de statele occidentale în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei după invazia asupra Ucrainei. În prezent livrările continuă, întrucât nu a venit încă scadenţa plăţilor pentru volumele de gaze livrate după 1 aprilie.

Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

Statele Unite au anunţat în luna martie că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui complet importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *