ExterneHOTPolitică

Un partid care a pornit din protestul fermierilor a obținut o victorie neașteptată în alegerile din Olanda

Mișcarea Fermier-Cetățean (BBB) a obținut aproximativ 20% din voturi în alegerile parlamentare din cele 12 provincii ale Olandei și este pe cale să devină cel mai mare partid în Camera Superioară a Parlamentului olandez, relatează BBC.

„Acest lucru nu este normal, dar, de fapt, chiar este! Toți sunt cetățeni normali care au votat”, a spus lidera partidului, Caroline van der Plas.

Șocată de amploarea succesului obținut de formațiune, ea le-a spus susținătorilor că alegătorii rămâneau în mod normal acasă, dacă își pierdeau încrederea în politicieni. „Dar astăzi oamenii au arătat că nu mai pot sta acasă. Nu vom mai fi ignorați”, a spus van der Plas.

Formațiunea a fost înființată în 2019, în urma protestelor de amploare ale fermierilor. BBB își propune să lupte împotriva planurilor guvernamentale de a reduce emisiile de azot prin reducerea drastică a numărului de animale și prin cumpărarea a mii de ferme.

Dar platforma lor politică s-a răspândit rapid dincolo de fermieri, pe o platformă populistă care reprezintă valorile sociale și morale olandeze tradiționale, conservatoare.

Partidul va avea 15 locuri din cele 75 ale Camerei Superioare a Parlamentului olandez, la fel ca o alianță dintre Verzi și Laburiști condusă de premierul Mark Rutte.

Campania electorală a fost dominată de imaginea tractoarelor fermierilor prezente pe străzile din Haga și în afara studioului care a găzduit o dezbatere a liderilor, înainte de vot.

În fața susținătorilor, miercuri seara, Caroline van der Plas a purtat oja de unghii verde care a făcut-o ușor de recunoscut la începutul carierei politice și un inel cu un steagul olandez răsturnat, un simbol al manifestărilor antiguvernamentale.

Fiica unei mame irlandeze și a unui tată olandez, ea și-a pierdut soțul, Jan, din cauza cancerului pancreatic, când protestele au început în 2019.

Analistul politic Ben Coates a descris rezultatul drept „un fel de cutremur în politica olandeză”. Deși platforma lor politică se concentrează pe opunerea politicilor de mediu ale guvernului, Coates a spus pentru BBC că majoritatea oamenilor îl vor caracteriza drept un partid populist de dreapta, care este destul de anti-UE, antiimigrație și în favoarea interzicerii burka pentru musulmani.

Rezultatul acestor alegeri ar putea decide viitorul actualei coaliţii, iar politicienii nu exclud o criză guvernamentală. Mark Rutte conduce executivului olandez din 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *