Un polițist băut și drogat a accidentat o femeie la Caracal. Cum a încercat să scape de răspundere

O femeie a fost lovită în Caracal de o mașină la volanul căreia se afla un polițist care era băut și a ieșit pozitiv la două substanțe interzise, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Inițial, o tânără a susținut că ea se afla la volan, însă s-a descoperit că șoferul mașinii în momentul accidentului era un polițist de 21 de ani.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți dimineață, în jurul orei 5.50, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier.

„Polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal”, a transmis IPJ Olt.

„Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive”, a adăugat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *