Un pom roditor din România face fructe de peste 600 de ani

Puţini ştiu că în România există un pom demn de Cartea Recordurilor.

Este vorba despre “Părul lui Sticea”, care se află în judeţul Iaşi, comuna Ciohorăni. Conform informaţiilor şi studiilor făcute asupra acestui exemplar, se pare că el există de peste 600 de ani.

Acest arbore a intrat, în urmă cu aproximativ doi ani, în “World Record Academy”, ca fiind cel mai vechi pom fructifer care încă este rodnic din lume.

Astfel, oamenii de ştiinţă au aflat, în acel moment, că arborele ar avea nu mai puţin de 613 ani. Totodată, localnicii susţin că numele pe care îl poartă arborele provine chiar de la cel care l-a plantat. O dovadă a acestui lucru este faptul că părul trăieşte şi astăzi în faţa porţii casei în care locuiesc descendenţi ai lui Sticea.

“Părul lui Sticea” a devenit un simbol pentru comuna Ciohorăni. Astfel, autorităţile locale susţin că acesta va fi inclus într-un important ghid turistic. Totodată, pomul este tratat cu mare grijă de către autorităţi, pentru ca viaţa lui să fie prelungită pe cât posibil.

“Dorim să îi facem o reabilitare deoarece acesta a fost prins într-un important traseu turistic pentru cumuna noastră. Suntem pe punctul de a obţine fonduri pentru acest proiect turistic. Acest păr există, în comună la noi, şi putem spune că este o emblemă. El a fost prezentat şi în cartea Arborii Anului, în 2021, când a fost clasat pe poziţia a noua la nivel naţional. De exemplu, Teiul lui Eminescu s-a aflat pe poziţia a treia. Acest pom a fost analizat şi de către o echipă de specialişti de la Grădina Botanică din Iaşi. Astfel, s-a stabilit vârsta acestuia”, a declarat Simion Ticu, primarul comunei Ciohorăni.

De multe ori, prezenţa arborelui a stârnit reacţii care mai de care, mai ales din partea celor care nu-i cunosc povestea şi importanţa. Astfel, multe persoane s-au întrebat de ce primăria din Ciohorani lasă un copac să crească chiar în mijlocul drumlui.

“De-a lungul timpului, acest arbore ne-a adus foarte multe bucurii dar, uneori, şi mici probleme. Una dintre ele este că el se află chiar în mijlocul asflatului. Dar, fiind vorba despre un simbol al comunei şi despre un lucru atât de important, nu am putut şi nu am dorit să-l dăm jos ci să îl îngrijim şi să-i oferim importanţa pe care o merită”, adaugă primarul comunei Ciohorăni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *