Un urs care s-a urcat într-un copac din curtea unui liceu din Miercurea Ciuc a fost împuşcat. Animalul nu putea fi alungat deoarece zona este aglomerată şi nici tranchilizat deoarece nu ar fi supravieţuit unei căderi de la înălţime

Un urs care s-a urcat vineri, într-un copac din curtea unui liceu din Miercurea Ciuc a fost împuşcat, după o decizie a autorităţilor locale, deoarece animalul era agresiv, iar primarul Attila Korodi a afirmat că animalul nu ar fi putut să fie alungat, având în vedere că este o zonă aglomerată şi nici tranchilizat deoarece nu ar fi supravieţuit unei căderi de la înălţime.

Attila Korodi a declarat că ursul a intrat mai întâi în curtea şcolii, iar apoi s-a urcat într-un copac.

“Au fost multe mesaje Ro-Alert în zorii zilei şi apoi ne-a anunţat şi Jandarmeria că în campusul şcolar profesional, unde sunt trei licee şi unde învaţă 1791 de elevi a fost localizat un urs. Mai întâi a fost în curte, apoi s-a refugiat într-un copac. Era o ursoaică matură şi foarte stresată, cu tendinţe de agresivitate. Copiii veneau la şcoală la 7.30. Pe cealaltă parte, e o zonă foarte urbanizată, sunt case cu curţi şi încă un liceu cu 1000 de elevi. E o zonă foarte aglomerată”, a afirmat primarul din Miercurea Ciuc.

El a explicat şi de ce a fost luată decizia ca ursul să fie împuşcat.

“Nu aveai cum să alungi ursul. Era urcat într-un copac, dacă se folosea tranchilizantul, în cădere, pe jos erau garduri, ţevi, animalul nu ar fi putut rezista unei căderi de la înălţime. Atunci comitetul a decis pe procedură de urgenţă intervenţia prin eliminare. Era pusă în pericol siguranţa elevilor, profesorilor şi a întregului cartier. Era momentul când elevii merg la şcoală, este un trafic intens pe străzile principale. Era un moment critic”, a mai afirmat primarul din Miercurea Ciuc.

Intervenţia s-a încheiat în jurul orei 7.40.

Attila Korodi a mai declarat că în ultimul timp a mai fost semnalată prezenţa urşilor, dar în zone de periferie, aceştia fiind alungaţi de jandarmi.

“Avem mesaje Ro-alert, dar ne este semnalată prezenţa urşilor şi de către cetăţeni. Nu au fost incidente atât de puternice, au fost momente când au intervenit jandarmii şi au alungat urşii de la periferie, dar acum era în zona centrală”, a explicat primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *