ExclusivHOTSocial

Val de înțepături misterioase în Franța. Mii de plângeri au fost semnalate. Vigilență maximă la Neversea, Electric Castle și Untold

Mii de tineri francezi s-au plâns la poliție și pe rețelele sociale că s-au trezit cu urme de înțepături după o noapte petrecută la concerte, festivaluri sau în baruri. Înțepăturile suspecte par a fi făcute de ace de seringă.

Acest scenariu, care se repetă tot mai des în Franța, l-a făcut până și pe Ministrul Culturii să ia atitudine: „Povestea înțepăturilor rămâne o enigmă, pentru că nu am putut găsi urme de substanțe sau de agresiune în spatele lor. Dar ele chiar există”, spune ministrul, care îi îndeamnă însă pe francezi la calm.

Cazurile de înțepături au fost raportate de la începutul anului în mai multe orașe din Franța și recent s-au răspândit, mai ales, la festivalurile verii.

Modul de operare e mereu același și nu discriminează între bărbați și femei. Urmele de înțepături apar pe brațe, pe fese și pe spate, fără ca victimele să își poată vedea atacatorul.

Simptomele sunt variate. De la amețeli la dureri de cap și chiar pierderea cunoștinței. Anchetatorii nu au găsit urme de drogul „violului” sau de alte substanțe pe care victimele să nu le fi consumat voluntar și nici nu au fost raportate furturi sau agresiuni sexuale.

Cazuri asemănătoare au fost raportate și în Marea Britanie, începând cu toamna anului trecut, unde mai mulți studenți s-au plâns că au fost drogați fără să știe în cluburile de noapte.

Situația aduce aminte de valul de panică de la începutul anilor ’90, cănd același tip de agresiune provoca infectarea cu HIV.

Având în vedere că în următoarea perioadă, la noi vor avea loc cele mai mari festivaluri din Europa, Neversea, Electric Castle și Untold, autoritățile recomandă vigilență maximă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *