Viitorul premier italian Giorgia Meloni asigură Ucraina că poate conta pe ea

Liderul naţionalist Giorgia Meloni, care va deveni următorul prim-ministru al Italiei, a promis sprijin total pentru Kiev după ce a primit felicitări din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru victoria sa în alegeri, relatează Reuters.

Într-un tweet publicat marţi noaptea, la o zi după ce Meloni şi aliaţii săi de dreapta au obţinut o majoritate parlamentară, Zelenski a declarat că aşteaptă cu nerăbdare “o cooperare fructuoasă cu noul guvern”.

Meloni a răspuns rapid. “Dragă (Zelenski), ştii că poţi conta pe sprijinul nostru loial pentru cauza libertăţii poporului ucrainean. Rămâi puternic şi păstrează-ţi credinţa neclintită!”, a scris Meloni, în limba engleză, pe Twitter.

Meloni a fost unul dintre puţinii lideri politici italieni care a susţinut cu toată tăria decizia premierului demisionar Mario Draghi de a trimite arme în Ucraina, deşi ea se afla în opoziţie faţă de guvernul său.

În schimb, cei doi aliaţi politici ai lui Meloni, Liga şi Forza Italia, care au făcut parte din coaliţia lui Draghi, au avut păreri împărţite, reflectând legăturile lor istorice apropiate cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Subliniind profunzimea acestor legături, liderul Forza Italia, Silvio Berlusconi, a declarat săptămâna trecută că Putin a fost “împins” să invadeze Ucraina şi că a dorit să pună “oameni decenţi” la conducerea Kievului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *