Zeci de angajaţi ai Poştei Române au protestat în faţa Prefecturii, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de faptul că salariaţi cu 20 – 30 de ani vechime sunt încadraţi cu salariul minim pe economie
Zeci de angajaţi ai Poştei Române au protestat miercuri dimineaţă, în faţa Prefecturii Constanţa, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de faptul că salariaţi cu 20 – 30 de ani vechime sunt încadraţi cu salariul minim pe economie.
Oamenii s-au strâns pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa pentru a-şi face cunoscute revendicările.
Preşedintele Sindicatului Poşta Română Constanţa, Florin Gheorghiu, a precizat care sunt nemulţumirile angajaţilor: “S-au adunat foarte multe probleme legate de activitatea noastră poştală şi de fiecare salariat poştal în parte, probleme cum ar fi: condiţiile de muncă, extraordinar de proaste, dar în primul rând, în ultimii trei ani de zile noi avem probleme foarte mari referitor la ceea ce înseamnă traiul de zi cu zi. Salariaţii poştali, de anul trecut, din luna octombrie, când s-a semnat un contract colectiv de muncă, aşa-zis contract colectiv de muncă, cu salarii minime, salariul minim de trei mii de lei brut al fiecărui salariat poştal, anulându-se astfel ceea ce înseamnă vechime în muncă, adică salariaţi cu 20-30 de ani de muncă sunt încadraţi în momentul de faţă pe minim pe economie, lucru care este ruşinos faţă de ceea ce înseamnă managementul companiei şi o ofensă adusă salariaţilor poştali”.
El a precizat că o altă nemulţumire este legată de faptul că se încearcă desfiinţarea funcţiilor de poştă: “Nu în ultimul rând, suntem aici pentru a protesta împotriva angajatorului care de mai bine de zece ani, indiferent ce conducere managerială am avut, se încearcă transformarea şi desfiinţarea a ceea ce înseamnă funcţiile de poştă. Ştim cu toţii că există factori poştali, oficianţi poştali, casieri poştali, diriginţi de oficiu poştal. Actuala conducere managerială încearcă să desfiinţeze aceste funcţii, să le transforme în nişte funcţii, care nici măcar nu se regăsesc în Codul Ocupaţiilor din România. Vă dau exemplu de diriginte de oficiu poştal. Eu sunt diriginte de oficiu poştal, sunt suspendat din activitate pe activitate sindicală, dar se doreşte transformarea în manager de oficiul poştal. Nu există în Codul Ocupaţiilor din România astfel de lucru. Noi, pentru funcţiile pe care le avem în cadrul Poştei, am susţinut concurs de angajare. Acum vine cineva să te numească pe o meserie care nici nu există în Codul Ocupaţiilor”, a mai transmis preşedintele Sindicatului Poşta Română Constanţa.
Protestul angaţilor din Poşta Româna s-a încheiat după o oră, Florin Gheorghiu precizând că a avut loc dimineaţa tocmai pentru a nu perturba activitatea poştală.