HOTLocalSocial

29 de unităţi de învăţământ din județul Constanța vor avea cursurile suspendate şi marţi

Douăzeci şi nouă de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa vor avea cursurile suspendate şi marţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, care au precizat că acestea sunt din mediul rural, din localităţi afectate de viscolul puternic.

„Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile înregistrate în această perioadă, dar şi problemele identificate prin comunicarea cu autorităţile locale şi judeţene, directorii din 29 de unităţi de învăţământ din judeţ au propus suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică şi în data de 28.11.2023. Ca urmare a hotărârilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a aprobat suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică din judeţul Constanţa, precum şi în structurile acestora”, a transmis inspectorul şcolar general al IŞJ Constanţa, Sorin Mihai.

Acesta a precizat că toate cele 29 de unităţi de învăţământ sunt din mediu rural, din localităţi grav afectate de condiţiile meteorologice.

Toate şcolile din judeţul Constanţa au fost închise luni, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *