Arme cu aer comprimat găsite într-un colet trimis din Olanda pe Aeroportul Otopeni
Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Otopeni au găsit într-un colet trimis din Olanda unei persoane din Ploiești două arme cu aer comprimat.
Potrivit Poliției de frontieră, verificările au fost făcute în magazia de curierat la coletele sosite pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Astfel, luni, într-un colet sosit în România din Ţările de Jos, având ca expeditor o persoană juridică din Ţările de Jos, iar ca destinatar o persoană fizică din Ploieşti au fost găsite două arme cu aer comprimat şi un suport de prindere accesorii.
Întrucât există suspiciuni cu privire la faptul că bunurile identificate ar putea face parte din categoria armelor neletale supuse autorizării şi nu erau însoţite de documente de provenienţă, coletul a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
