O maşină a intrat într-un copac, pe un drum judeţean din Buzău – O femeie de 83 de ani şi-a pierdut viaţa, iar două persoane au fost rănite
O femeie de 83 de ani a murit, iar două persoane au fost rănite, marţi, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier pe DC162, în localitatea Scutelnici, judeţul Buzău.
Potrivit IPJ Buzău, un autoturism condus din direcţia Arcanu către Scutelnici de un şofer în vârstă de 74 de ani, din Bucureşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi ar fi părăsit partea carosabilă lovindu-se de un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, o femeie de 83 de ani, din judeţul Buzău, a decedat.
Accidentul s-a soldat şi cu rănirea conducătorului auto, precum şi a unei pasagere de 80 de ani, din Buzău. Victimele au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
